Spirit civic și atitudine pe drumurile din România?

Drumul care leagă Botoșani de Suceava este probabil unul dintre puținele din această zonă care se prezintă decent, iar ca atare au loc accidente adesea. Cauza cea mai frecventă este viteză. Peste un astfel de accident am dat aseară, chiar de 1 decembrie, în jurul orei 21.

Doi tineri cu un Golf 5, sau ceva de genul ăsta, au pierdut controlul mașinii într-o curbă, așa că au ajuns în șanț. Au desprins o bordură metalică și au pus la pământ mai mulți stâlpi din beton de vreo 40-50 cm.

Băieții nu au pățit nimic grav. O buză spartă, un deget probabil rupt și cam atât. Spaima a fost mai mare.

Accidentul avunsese loc cu vreo 10 minute înainte să ajung eu, așa că era formată deja o coloană frumușică, fiind un drum circulat. Din cele peste 10-15 mașini, doar 2-3 oameni s-au dat jos să ajute cu un stingător sau să se uite măcar dacă e toată lumea bine.

Ba chiar unii treceau cu viteză, în continuare, printre rămășițele mașinii de pe tot asfaltul. Mi-a lăsat un gust amar atitudinea celor care nu s-au obosit să coboare din mașină să vadă dacă pot ajuta cu ceva.

Când am ajuns, compartimentul motor fusese recent stins doar că nu era deconectată bateria. Țin cheia de 10 într-un loc accesibil special pentru astfel de momente, așa că i-am scos bornele să nu se aprindă iar. Le-am lăsat la băieți sticla mea de apă din mașină, că erau evident foarte speriați și după ce m-am asigurat că nu mai au nevoie de nimic, mi-am văzut de drum.

Sunt însă surprins cât de puțin săritori sunt oamenii în ziua de azi și mă frustrează egoismul de a „economisi” acei 18 lei cât valorează un stingător, în loc să ajuți un om să treacă peste un necaz.

Ne mai facem bine?

Crezi că merită citit și de alții? !

0Shares
Default image
Adrian Bolocan
Articles: 83

5 Comentarii

  1. Nasoală experiența, se mai întâmplă. Uite eu nu am cheie pentru bornele de la baterie, o să îmi achiziționez una ;). Shit happens, so be prepared!
    Cat despre spiritul civic, nu știu ce să zic nu au circumstanțe atenuante oamenii, fiindcă poți oricând să te afli într-o situație similară și puțin ajutor poate face diferența.

    • Eu, deși sunt neîndemânatic și nu am vreo treabă cu mecanica sau ceva, am o mulțime de chei în mașină. Să fie, să nu trebuiască. Drept urmare, pe lângă aia de 10 am mai luat vreo 3-4 mărimi, pentru situația în care nu ar fi fost de 10 șuruburile.

  2. Faci treaba cu stingatorul ala de 18 lei? 🙂

Comentează