Numa` mie îmi place de Selly?

Am zis că îmi place de băiatu` imediat după primul clip despre sistemul educațional din România. Nu îl ascultam, nu îl urmăream pe YouTube și nici filmul nu i l-am văzut. Nu sunt pe aceeași lungime de undă cu el pe nișele astea, însă tot ce o zis pe educație o zis bine.

Au tot apărut voci care au zis că cine e el să zică asta. Eu zic că e bine că a apărut cineva cu ecou să zică tot ce a zis. Că nu știu dacă a zis el ceva greșit sau dacă poate zice cineva asta. Băiatu` a subliniat probleme care chiar există. Eu m-am lovit de ele.

În opinia unora, el ar fi trebui să fie un Eminescu sau ceva. Deși… dacă stăm să ne uităm bine, mai toți ăștia care au scris cărți au avut probleme.. vicii, alcooale, nebunii.

Știrea momentului e că și-a făcut ziua cu Tzanca Uraganu cu și cu prietenii la nu știu ce cabană. Nu se face atâta caz cu ce face Teodosie, mare boss pe Constanța, pe cât se face scandal cu Selly. Până la urmă ar trebui să ne rezumăm la o vorbă… să facem ce zice popa, nu ce face popa.

Are 20 de ani, probabil, și deh… trăim în România.. 90%+ din popor ascultă manele. Că nu recunosc toți, e altă treabă. Că suntem ipocriți, la fel.

A încălcat legea, a plătit. Unii o fac și nu sunt amendați, dar asta nu ne revoltă.

În rest, nu trebuie să uităm că băiatu` a fost deștept. A făcut bani, l-a dus capul să folosească internetul și să facă un business. Nu poate nega asta nimeni niciodată. Băiatu` trăiește mai bine ca zeci de procente din români.

Că și-a permis el să se ia de problemele din educație… păi de ce nu s-a trezit altul mai cu moț să ridice problemele astea? Aaaa.. n-avem? Și de ce e greșit că a subliniat Selly tot ce a subliniat? Că a câștigat atenție, subscriberi, rating? Bravoi lui!

Sincer, eu aș fi făcut la fel. Ba chiar chemam și mai mulți lăutari.

Până atunci.. ziceți, voi…. bre!!! numele persoanelor care ar trebui să se ia de sistemul nostru educațional. Și apoi luați-vă de ei că nu au comentat pe tema asta sau că au comentat și nu i-a băgat nimeni în seamă.

Crezi că merită citit și de alții? !

0Shares
Default image
Adrian Bolocan
Articles: 83

2 Comentarii

  1. Eu zic că pentru astfel de atitudine, fiindcă influencer “răcoare” o lună două :). De ce nu și-a pus gang-ul sa cante? Fiindcă nu canta?

  2. Cred ca am scris la momentul aceala, dar felul in care a s-a luat de Ecaterina a fost penibil. Mie mi s-a parut penibil ce-a facut acolo, can can de prost gust. Ca s-a manelizat, ca a ripostat fix ca un copil la reactiile de hate de dupa petrecere inseamna fix pix.

    Dar cum am zis: Dorian Popa, Uraganul. Numai valori! 🙂

Comentează