Am făcut și rapelul. Am semnal full 5G

Am așteptat câteva zile după rapel pentru a scrie articolul, cu gândul că voi avea de povestit și despre reacții adverse. Ei bine, nu a fost cazul.

Am făcut rapelul sâmbătă, 24 aprilie, tot cu Moderna, desigur. Am avut programarea la 13:00, am ajuns cu vreo 5 minute mai devreme, vaccinat – sau cipat, cum s-ar zice – și plecat.

Spre deosebire de primul vaccin, acum durerea musculară în zona administrării vaccinului a fost mult mai puțin sesizabilă. Am avut grijă să nu mai dorm pe mâna respectivă, cum am făcut prima oară, așa reacțiile adverse au fost inexistente.

Sigur, nu îmi pare rău că au lipsit reacțiile adverse, că nu mi le doream. Totuși, ar fi fost mai mult de scris în articolul ăsta dacă erau.

Oficial sunt vaccinat, am hârtie la mână, așa că aștept deschiderea cluburilor și a concertelor de acu`! Voi cum stați cu programările? Am văzut că sunt locuri mai peste tot acum, cu toate tipurile de vaccin.

Crezi că merită citit și de alții? !

0Shares
Default image
Adrian Bolocan
Articles: 85

One comment

  1. Mai asteapta un an asa sa se deschida 😀

Comentează